Logo Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Urmăreşte cu noi Campionatul Mondial de Fotbal 2014

Maracana stadion de la Campionatul Mondial de Fotbal 2014

Construit pentru Campionatul Mondial 1950 din Brazilia, stadionul Jornalista Mario Filho, cunoscut mai degrabă sub numele de Maracana, a oferit în acel an unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria competiţiei. În ultimul meci al turneului, sub privirile a 199.854 de spectatori plătitori, Brazilia avea să piardă în faţa Uruguayului cu 2-1 şi astfel să scape printre degete un titlu mondial ce îi era atât de aproape.

Cândva cel mai mare stadion din lume, Maracana a fost nevoită să îşi reducă substanţial capacitatea în urma dezastrului din 19 iulie 1992, când o parte a unei tribune superioare s-a prăbuşit, luând viaţa a trei suporteri. Chiar şi aşa, stadionul a fost introdus în patrimoniul naţional brazilian, astfel că nu va putea fi niciodată demolat.

Pentru Campionatul Mondial 2014 Maracana va avea o capacitate de aproximativ 73.000 de locuri, fiind în continuare cel mai mare stadion al Braziliei. Proiectul de modernizare a respectat structura iniţială originală a stadionului, faţada rămânând neatinsă, lucrările fiind axate pe creşterea vizibilităţii şi calităţii accesului în interiorul acestuia. Fiind una din atracţiile principale ale oraşului Rio de Janeiro, Maracana a atras pasionaţi de fotbal chiar şi pe perioada lucrărilor, aceştia putând urmări ce se întâmpla pe şantier dintr-un turn special construit, Torre de Vidro. De asemenea, turişti puteau lua o bucată din vechiul stadion drept suvenir.

Stadionul din Rio de Janeiro va fi în centrul atenţiei la Campionatul Mondial 2014. Pe Maracana se va disputa finala de pe 13 iulie, aşa cum s-a întâmplat şi la Cupa Confederaţiilor 2013, atunci când Brazilia a învins campioana în exerciţiu, Spania, cu scorul de 3-0. Stadionul va mai găzdui în 2014 alte şase partide, dintre care şi un sfert de finală, fiind astfel locul unde se va disputa cel mai mare număr de meciuri dintre toate cele 12 stadioane.

Meciuri pe Rio de Janeiro

MeciDataOraFazaMeciScor
1116.0601:00Grupa FArgentinaBosnia 2-1
1918.0622:00Grupa BSpaniaChile 0-2
3122.0619:00Grupa HBelgiaRusia 1-0
4225.0623:00Grupa EEcuadorFranţa 0-0
5028.0623:00OptimiColumbiaUruguay 2-0
5804.0719:00SferturiFranţaGermania 0-1
6413.0722:00FINALAGermaniaArgentina 1-0