Logo Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Urmăreşte cu noi Campionatul Mondial de Fotbal 2014

Sabri Lamouchi părăseşte naţionala Coastei de Fildeş

Francezul Sabri Lamouchi nu va mai continua pe banca tehnică a Coastei de Fildeş după eliminarea prematură de la Campionatul Mondial din Brazilia


Articol scris de Răzvan Mitacu
25 iunie 2014

Sabri Lamouchi

Sabri Lamouchi

Sabri Lamouchi este cel mai recent selecţioner care îşi pierde postul, odată cu eliminarea Coastei de Fildeş încă din faza grupelor Campionatului Mondial 2014.

Antrenorul francez în vârstă de 42 de ani a confirmat că nu va mai continua, deşi echipa sa a fost la doar un minut distanţă de calificarea în optimile de finală. Formaţia africană părea să fie favorită la accederea în următoarea rundă, însă un penalty transformat în prelungiri de către atacantul Georgios Samaras a conturat o victorie cu scorul de 2-1 pentru Grecia pe stadionul Governador Placido Castelo din Fortaleza, şi a trimis astfel Coasta de Fildeş acasă.

Coasta de Fildeş încheie pe locul al treilea în grupa C, iar la finalul meciului Sabri Lamouchi a declarat: „Contractul meu expiră la finalul acestui Campionat Mondial şi nu va există o nouă înţelegere. Motivul este destul de evident pentru toată lumea şi este unul logic având în vedere faptul că nu ne-am descurcat la fel de bine precum anul trecut la Cupa Africii”.

Lamouchi, un fost internaţional francez, şi-a exprimat dezamăgirea din cauza eşecului cu Grecia dar nu a criticat modul în care europenii s-au impus: „Am investit mult timp şi efort în ultimii doi ani, dar din păcate povestea mea alături de Coasta de Fildeş se încheie în această seară. Deznodământul este unul extrem de dur, dar Grecia nu a furat această victorie. Sunt foarte dezamăgit şi trist, inclusiv pentru jucători şi poporul ivorian. Totuşi, cariera mea va merge mai departe şi vor mai exista şi alte momente dificile, dar mi-ar fi plăcut ca această aventură să se încheie într-o manieră diferită.” – concluzionează antrenorul francez.


Articol scris de Răzvan Mitacu
25 iunie 2014


Articole pe aceeaşi temă
Keylor Navas primeşte o răsplată meritată după prestaţia din meciul Costa Rica - Grecia 1-1Costa Rica – Grecia 1-1 (5-3). Dreptatea fotbalului
În inferioritate numerică aproape o oră, Costa Rica a dus până la penalty-uri meciul cu Grecia şi a obţinut calificarea în sferturile Campionatului Mondial 2014.

Sabri LamouchiSabri Lamouchi părăseşte naţionala Coastei de Fildeş
Francezul Sabri Lamouchi nu va mai continua pe banca tehnică a Coastei de Fildeş după eliminarea prematură de la Campionatul Mondial din Brazilia

Bucuria grecilor din finalul jocului contra ivorienilorGrecia – Coasta de Fildeş 2-1. Elenii se califică în optimile de finală de la Cupa Mondială
Penalty-ul transformat în prelungiri de Giorgios Samaras o califică pe Grecia în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Brazilia 2014

Gervinho si colegii sai in meciul cu JaponiaScandal în Coasta de Fildeş după ce preşedintele ţării a mărit prima de calificare a „elefanţilor”
Preşedintele Alassane Ouattara şi-a atras o mulţime de contestatari in Coasta de Fildeş după ce a anunţat că măreşte prima de calificare în optimi a ivorienilor

Yaya Toure, Coasta de FildesFraţii Yaya şi Kolo Toure părăsesc Cupa Mondială dupa ce fratele lor a decedat in Anglia
Veste şocantă pentru fraţii Kolo si Yaya Toure, care au fost inştiinţati in cantonamentul echipei reprezentative că fratele lor, Ibrahim, a decedat la numai 28 de ani

Giorgios Samaras în duel cu Yoshito OkuboJaponia – Grecia 0-0. Un nou meci greu digerabil
Japonia - Grecia, din grupa C a Campionatului Mondial de Fotbal 2014, a fost o nouă pledoarie negativă la adresa fotbalului.