Logo Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Urmăreşte cu noi Campionatul Mondial de Fotbal 2014

Prandelli: “Immobile ar putea fi titular la Campionatul Mondial”

Conferinţa de presă a selecţionerului Italiei, Cesare Prandelli, susţinută în vederea debutului la Campionatul Mondial din Brazilia


Articol scris de Răzvan Mitacu
11 iunie 2014

Cesare Prandelli, Italia

Cesare Prandelli, Italia

Selecţionerul echipei naţionale a Italiei, Cesare Prandelli, a susţinut o conferinţă de presă la baza de pregătire a “squadrei azzurra”, cu doar câteva zile înainte de debutul la Campionatul Mondial 2014:

Ce părere aveţi despre cele trei goluri primite de Italia în meciul amical cu Fluminense?
Cesare Prandelli: Nu cred că este cazul să dramatizăm situaţia. Au fost greşeli individuale, care în fotbal se pot întâmpla, dar obiectivul principal era acela de a stabili condiţia fizică a echipei şi am avut răspunsuri pozitive în acest sens.

În Italia toată lumea îl vede titular pe Immobile: vă răzgândiţi în ceea ce priveşte ierarhia atacanţilor?
Cesare Prandelli: Eu am în lot 23 de titulari. Toţi sunt posibili titulari, depinde de condiţia de joc, cea fizică şi cea mentală. Este valabil şi pentru Immobile.

Balotelli şi Immobile pot juca împreună?
Cesare Prandelli: Orice este posibil, dar doi atacanţi centrali ar putea fi o alegere forţată având în vedere linia noastră de mijloc.

Aţi avut ocazia de a vedea din nou meciul, l-aţi analizat?
Cesare Prandelli: Am revăzut meciul în această dimineaţă, l-am analizat cu staff-ul, cu jucătorii, şi vom mai face acest lucru şi în seara aceasta sau mâine. Timp de o oră a fost o partidă adevărată, iar echipa a făcut faţă ritmului impus de adversari. După o oră, echipa care a intrat pe teren nu putea avea aceeaşi intensitate, dar cel mai important lucru este că am recuperat jucători precum Paletta şi Barzagli, iar tinerii au confirmat entuziasmul şi calităţile lor. Aşadar a fost o experienţă pozitivă.

Cum se simte Balotelli şi asupra câtor jucători din primul 11 contra Angliei v-aţi decis?
Cesare Prandelli: Mario se simte bine. A primit o lovitură la antrenamente, dar nu este nimic serios. În ceea ce priveşte cea de-a doua întrebare, prefer să nu răspund.

Este un avantaj faptul că Italia poate să joace în mai multe sisteme tactice?
Cesare Prandelli: De-a lungul acestor trei meciuri amicale am încercat să înţelegem dacă ideile noastre puteau fi puse în aplicare. Sistemele au fost gestionate bine, avem garanţia că în timpul meciului ne putem baza atât pe jucători odihniţi, cât şi pe alte sisteme de joc, dacă va fi nevoie.

Aţi avut vreo surpriză dintre resursele pe care le aveţi la dispoziţie?
Cesare Prandelli: Nu, este un grup extraordinar şi cu toţii au răspuns foarte bine: toţi jucătorii sunt suporterii colegilor lor şi orice decizie este acceptată de toată lumea.

Ce sistem de joc oferă cea mai mare siguranţă compartimentului defensiv?
Cesare Prandelli: Dincolo de sistem, important este sa corectăm anumite defecte, limite, iar pentru acest lucru este nevoiie de mai mult timp. Acel puţin timp pe care l-am avut la dispoziţie a fost valorificat foarte bine, deoarece în ultimul meci nu am mai oferit adversarului posibilitatea de a ne surprinde pe contraatac, dar este evident faptul că atunci când primeşti trei goluri, ceva trebuie să schimbi. De exemplu prima eroare este următoarea: nu trebuie să construim mereu cu mingea pe jos când adversarul aglomerează centrul terenului şi nu lasă spaţii între linii. Dar sunt lucruri asupra cărora lucrăm.

Immobile, Paolo Rossi, Schillaci: ce anume îi uneşte pe aceşti trei atacanţi?
Cesare Prandelli: Eu am făcut o comparaţie cu Schillaci care în 1990 începuse turneul final cu statutul celui de-al cincilea atacant, apoi a devenit golgheter. Acest lucru înseamnă că nu contează foarte mult numele şi statutul jucătorului, ci modul în care se prezintă, deoarece oportunităţile pot să apară în orice moment. Grosso în 2006 nu părea să fie titular, apoi Marcello l-a trimis pe teren in meciul al doilea, iar până la finalul turneului a devenit unul dintre protagonisti.

Trapattoni a spus: selecţionerul este un condamnat la moarte, care nu îşi cunoaşte niciodată ora execuţiei.
Cesare Prandelli: Este un concept bine exprimat, pe care îl împărtăşesc si eu. Un condamnat la moarte ştie să gasească energii nebănuite. Şi dacă acest lucru a fost spus de Trap, care a ştiut întotdeauna să supravieţuiască…

Ce părere aveţi despre Costa Rica ?
Cesare Prandelli: Pentru moment ştiu totul despre Anglia şi trebuie să ne concentrăm doar pe acest meci. Cât despre Costa Rica pot spune că este o echipa cu atitudine, fantezie şi va reprezenta un adversar dificil pentru toţi. Nu trebuie subestimaţi.

Există probleme în ceea ce priveşte rezervele lui Buffon?
Cesare Prandelli: Sirigu se află în recuperare. Ieri şi-a reluat parţial antrenamentele, iar peste două – trei zile va reintra în programul normal de pregătire. În ceea ce il priveşte pe Mattia, poate că a acuzat puţin emoţiile unui debut la acest nivel, dar este un portar foarte talentat şi va avea o cariera extraordinară.

Chiellini şi Verratti nu au evoluat in ultimul meci. Au probleme din punct de vedere medical?
Cesare Prandelli: Verratti are febră şi se află în tratament. Pentru Giorgio am considerat că este mai oportun să fac alte alegeri, dar nu există nicio problemă.


Articol scris de Răzvan Mitacu
11 iunie 2014

Echipe
» Italia

Jucători

Articole pe aceeaşi temă
Selecţionerul Prandelli şi preşedintele Abete la conferinţa de presăDemisii la vârf în fotbalul italian după eliminarea de la Campionatul Mondial
Eşecul de la Campionatul Mondial de Fotbal 2014 a avut ca urmări demisiile selecţionerului Prandelli şi preşedintelui federaţiei, Giancarlo Abete.

Italia - Uruguay 0-1Italia – Uruguay 0-1. Diego Godin aduce calificarea pentru sudamericani
Un gol marcat de Diego Godin cu zece minute înainte de final a adus calificarea pentru Uruguay în optimile Campionatului Mondial din Brazilia

Oscar TabarezTabarez: “Italia este favorită, dar Uruguay va da totul”
Selecţionerul Uruguayului, Oscar Tabarez, a discutat despre meciul decisiv cu Italia în cadrul unei conferinţe de presă

Mario BalotelliThe Guardian împotriva lui Balotelli: “Mulţumim pentru nimic!”
Presa din Anglia a replicat ironiei lui Mario Balotelli după eşecul Italiei contra naţionalei statului Costa Rica, în grupa D a Campionatului Mondial

Jorge Luis Pinto, Costa RicaSelecţionerul costaricanilor surprinde: “Îi dedic această performanţă lui Jose Mourinho”
Jorge Luis Pinto, selecţionerul care a făcut minuni la Cupa Mondiala din Brazilia cu naţionala statului Costa Rica, i-a dedicat victoria din meciul cu Italia lui Mourinho

Italia - Costa Rica 0-1Italia – Costa Rica 0-1. Costaricanii obţin calificarea în optimi
Costa Rica învinge Italia cu 1-0 şi îşi asigură un loc în faza optimilor de finala la Campionatul Mondial din Brazilia