Logo Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Urmăreşte cu noi Campionatul Mondial de Fotbal 2014

Sao Paulo oraş gazdă la Campionatul Mondial de Fotbal 2014

Sao Paulo este capitala statului cu acelaşi nume şi cel mai mare oraş din Brazilia, având o populaţie de peste 11 milioane de locuitori. Localizat în sud-estul ţării, este supranumit Terra da Garoa, „ţinutul burniţei”, din cauza instabilităţii sale meteorologice şi a cantităţilor însemnate de precipitaţii. Spre deosebire de alte oraşe braziliene, precum Belo Horizonte, care s-au dezvoltat pe baza unui proiect urbanistic riguros, Sao Paulo a mers mai degrabă pe principiul „demolează şi reconstruieşte”.

Această orientare spre muncă a oraşului a atras în secolul 19 numeroşi imigranţi. Ca şi consecinţă, capitala statului Sao Paulo are cea mai mare diversitate etnică dintre toate oraşele braziliene, găzduind peste 100 de etnii ce au contribuit la dezvoltarea economică, Sao Paulo având o contribuţie de peste 12% din produsul intern brut al Braziliei. În mediile economice se aşteaptă ca oraşul să aibă, în intervalul 2011-2025, a doua rată de creştere economică din lume, fiind în concurenţă cu New York şi Tokyo.

Sao Paulo este, de asemenea, principalul centru medical al ţării, cu peste 200 de spitale şi 32.000 de clinici. Spitalul Albert Einsten este considerat a fi cel mai bun din America Latină, Spitalul Oncologic fiind cel mai mare de acest gen din Brazilia.

Chiar dacă este în principal o destinaţie de afaceri, nu se poate spune că totul se rezumă la muncă pentru locuitorii din Sao Paulo. Oraşul este un centru cultural important ce oferă o multitudine de opţiuni, de la concerte şi târguri până la o impresionantă scenă gastronomică de peste 12.000 de restaurante. Sao Paulo e împânzită de atracţii turistice, cum ar fi districtul japonez Liberdade, parcul Ibipuera, numeroase centre comerciale şi un centru şarmant al oraşului.

Nu e de mirare că zona metropolitană Sao Paulo găzduieşte două dintre aeroporturile cu cel mai intens trafic din America de Sud: Congonhas şi Aeroportul Internaţional Andre Franco Montoro, cunoscut şi sub numele de Cumbica, ce are legături spre 28 de ţări.

Poster Sao Paulo

Poster Sao Paulo

Posterul oraşului São Paulo reliefează o metropolă aglomerată în care mii de oameni trăiesc, celebrează şi respiră fotbal împreună. Fotbalul se găseşte în sângele oraşului, pe străzile sale, în multitudinea de clădiri şi în aerul care le înconjoară. Oraşul emite o energie care conectează oamenii oraşului, cel mai mare din Brazilia, cei mai înfocaţi fani ai sportului rege.

Meciuri în Sao Paulo

MeciDataOraFazaMeciScor
112.0623:00Grupa ABraziliaCroaţia 3-1
2319.0622:00Grupa DUruguayAnglia 2-1
3623.0619:00Grupa BOlandaChile 2-0
4726.0623:00Grupa HCoreea de SudBelgia 0-1
5501.0719:00OptimiArgentinaElveţia 1-0
6209.0723:00SemifinaleOlandaArgentina 0-0