Logo Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Urmăreşte cu noi Campionatul Mondial de Fotbal 2014

Porto Alegre oraş gazdă la Campionatul Mondial de Fotbal 2014

De la climatul subtropical şi până la obiceiurile culturale, Porto Alegre e destul de diferit faţă de alte capitale de stat braziliene. Înfiinţată în 1742 de către imigranţi portughezi din arhipelagul Azore, capitala statului Rio Grande do Sul e unul dintre cele mai bogate oraşe sud-americane, cât şi unul dintre cele mai diversificate. Aici au sosit, de-a lungul timpului, imigranţi din Portugalia, Germania, Italia, Spania şi Polonia. Comunităţile arabe şi evreieşti sunt semnificative, brazilienii de origine africană fiind de asemenea prezenţi într-un număr consistent.

Mai mult decât atât, cum Rio Grande do Sul este localizat în sudul Braziliei, locuitorii acestor zone împărtăşesc multe trăsături culturale cu vecinii din Argentina şi din Uruguay, de la muzica populară şi până la obiceiul de a bea chimarrao, o infuzie de ceai mate. Porto Alegre este un centru artistic important, fiind inclus ca destinaţie în mai toate turneele importante din Brazilia sau America de Sud.
Porto Alegre e poziţionat pe malul drept al râului Guaiba, la punctul de convergenţă a altor cinci râuri, acestea formând împreună uriaşa Lagoa dos Patos, sau Laguna Raţelor. Cei 497 de kilometri pătraţi ai săi sunt acoperiţi cu mai mult de un milion de copaci, asta făcând ca oraşul să fie unul din cele mai verzi ale Braziliei, chiar dacă zona metropolitană Porto Alegre e pe locul patru în ceea ce priveşte numărul de locuitori, ce se apropie de patru milioane.

Prin poziţionarea sa geografică şi prin portul său, Porto Alegre este un punct nodal al economiei şi industriei braziliene. Economia extensivă a oraşului se bazează pe agricultură, prin cultivarea de fructe şi orez, şi industrie, în special cea a pielăritului şi a încălţămintei.

Spre deosebire de celelalte capitale Braziliene, temperaturile din Porto Alegre sunt mult mai blânde, cu o medie anuală de aproximativ 19 grade Celsius. Anotimpurile sunt bine definite, iar iarna, în mod surprinzător, vine cu temperaturi negative şi cu zăpadă. În timpul verii temperaturile variază în jurul celei de 35 grade Celsius.

Poster Porto Alegre

Poster Porto Alegre

Porto Alegre, oraşul capitală al Rio Grande do Sul, cel mai sudic stat al Braziliei, oferă scene uimitoare din natură precum apusul soarelui peste lacul Guaiba, unul dintre cele mai frumoase din lume. Din acest motiv, posterul ilustrează pitorescul Usina do Gasômetro, oraşul considerat ca fiind locaţia ideală pentru a contempla apusul.

Imaginea centrală a unui fotbalist care şutează mingea şi explozia acestei mişcări evidenţiază nu doar măreţia Campionatului Mondial, dar, de asemenea, întreaga moştenire generată de acesta, precum îmbogăţirea în plan cultural sau dezvoltarea tehnologică, aspecte care sunt reliefate de dungile colorate produse de mişcarea piciorului. Oamenii din stânga posterului simbolizează entuziasmul şi pasiunea pentru fotbal a locuitorilor acestui oraş.

Meciuri în Porto Alegre

MeciDataOraFazaMeciScor
1015.0622:00Grupa EFranţaHonduras 3-0
2018.0619:00Grupa BAustraliaOlanda 2-3
3222.0622:00Grupa HCoreea de SudAlgeria 2-4
4325.0619:00Grupa FNigeriaArgentina 2-3
5430.0623:00OptimiGermaniaAlgeria 2-1