Logo Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Urmăreşte cu noi Campionatul Mondial de Fotbal 2014

Belo Horizonte oraş gazdă la Campionatul Mondial de Fotbal 2014

Primul oraş brazilian proiectat în perioada republicană, cu scopul de a deveni noua capitală a statului Minas Gerais, Citade de Minas (Oraşul minelor), aşa cum era cunoscut în trecut, a fost inaugurat pe 12 decembrie 1897. Numele de Belo Horizonte a fost adoptat patru ani mai târziu, în 1901. Proiectul oraşului a avut drept sursă de inspiraţie modelul de planificare urbană al capitalei Statelor Unite ale Americii, Washington DC.

Capitală a statului Minas Gerais, Belo Horizonte este localizat în zona de sud-est a Braziliei şi ocupă al şaselea loc în clasamentul celor mai populate oraşe braziliene. Organizaţia Naţiunilor Unite a nominalizat Belo Horizonte ca oraşul cu nivelul cel mai ridicat de calitate a vieţii din America Latină, acesta intrând şi în prima jumătate a clasamentului celor mai bune 100 oraşe din întreaga lume. Nivelul de dezvoltare economică este de asemenea ridicat, revista America Economia considerând, în 2009, că Belo Horizonte e printre primele 10 oraşe latino-americane în ceea ce priveşte oportunităţile de investiţii şi dezvoltare a afacerilor, depăşind oraşe precum Rio de Janeiro, Brasilia sau Curitiba.

Modern, cu infrastructură turistică de calitate şi cu servicii variate, Belo Horizonte şi-a consolidat poziţia de centru al promovării turistice. Oraşul e un amestec de clădiri moderne şi clasice, fiind gazda unor simboluri arhitecturale naţionale. În ceea ce priveşte latura umană, caracteristicile definitorii ale locuitorilor oraşului sunt ospitalitatea, căldura sufletească şi un simţ sănătos al valorilor, elemente ce încurajează şi susţin turismul.

Scenă pentru grandioase spectacole culturale, calendarul oraşului Belo Horizonte este mai tot timpul plin de evenimente pe toate gusturile. Diversitatea sa turistică atrage atât brazilieni cât şi străini, pasionaţi de artă, muzică, teatru, dans şi literatură, Belo Horizonte căpătând un aer contemporan şi etern surprinzător.

Încadrat de lanţul muntos Serra do Curral, Belo Horizonte a primit apelativul de “Oraş Grădină”, fiind unul dintre oraşele braziliene cu cele mai multe spaţii verzi.

Poster Belo Horizonte

Poster Belo Horizonte

Belo Horizonte e un oraş care aduce oamenii împreună şi care este iubit pentru ospitalitatea sa, dragostea pentru fotbal, cultura bogată şi unduirile arhitecturii braziliene moderniste ce au munţii din Minas Gerais drept fundal.

Unul dintre simbolurile oraşului este biserica São Francisco de Assis, considerată a fi una dintre operele de artă ale cartierului Pampulha, acolo unde se află şi Mineirao, un stadion marcant al Braziliei.

Posterul oraşului Belo Horizonte înfăţişează silueta acestei biserici, adusă la viaţă prin suprapunerea de forme pentagonale specifice mingii de fotbal. Posterul simbolizează echilibrul dintre natură şi artă şi urarea de bun venit pe care o vor primi la sosirea în Belo Horizonte sportivii şi iubitorii fotbalului.

Meciuri în Belo Horizonte

MeciDataOraFazaMeciScor
514.0619:00Grupa CColumbiaGrecia 3-0
1517.0619:00Grupa HBelgiaAlgeria 2-1
2721.0619:00Grupa FArgentinaIran 1-0
4024.0619:00Grupa DCosta RicaAnglia 0-0
4928.0619:00OptimiBraziliaChile 1-1
6108.0723:00SemifinaleBraziliaGermania 1-7