Logo Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Urmăreşte cu noi Campionatul Mondial de Fotbal 2014

Croaţia în istoria Cupei Mondiale la Fotbal

Participări ale naţionei Croaţiei la Campionatul Mondial de Fotbal, înaintea ediţiei găzduite de Brazilia în 2014


Articol scris de Florin Codreanu
8 iunie 2014

La prima participare la Campionatul Mondial de Fotbal, Croaţia a terminat pe locul 3 în 1998

La prima participare la Campionatul Mondial de Fotbal, Croaţia a terminat pe locul 3 în 1998

Fostă parte integrantă a Republicii Federative Iugoslavia, Croaţia nu are un palmares bogat la turneele finale ale Campionatelor Mondiale de Fotbal. Calificarea la Mondialul din Brazilia 2014 reprezintă cea de-a patra prezenţă din istorie pentru reprezentativa croată, care şi-a făcut debutul la turneele finale cu ocazia Mondialului din Franţa 1998, unde a reuşit de altfel şi cea mai bună performanţă din istoria sa.

Fără a putea accede în preliminariile pentru World Cup 1994, Croaţia a cunoscut gustul meciurilor de la Cupa Mondială cu ocazia turneului final din Franţa. Bazându-se pe o generaţie exceptională şi condusă excelent de pe bancă de Miroslav Blazevic, Croaţia a obţinut un fantastic loc trei la finalul competiţiei. Ladic, Simic, Bilic, Stimac, Jarni, Soldo, Stanici, Asanovic, Prosinecki, Boban, Suker şi Stanic – aceasta a fost formula tip a Croaţiei la Mondialul Francez, o formulă pe care orice croat o ştie pe dinafară.

La prima partidă jucată în Franţa, Croaţia n-a avut nicio emoţie în faţa jamaicanilor, de care au trecut cu scorul de 3-1. Stanic, Prosinecki şi Davor Suker marcau golurile primei victorii croate la un turneu final. Acelaşi Davor Suker avea să aducă victoria în meciul doi al grupei contra Japoniei, pentru ca în ultima partidă, contra Argentinei, Croaţia sa se recunoască învinsă cu scorul de 1-0. Într-un meci de tristă amintire pentru noi românii, în faza optimilor, Croaţia avea să elimine România, după ce Suker a transformat o lovitură de la unsprezece metri.

Elevii lui Miroslav Blazevic nu s-au oprit aici. În sferturile de finală, la Lyon, Germania a cunoscut furia croată. Pe Stade Gerland, Jarni, Vlaovic şi din nou Suker au umilit panzerele germane administrându-le un fabulos: 3-0. Meciul din semifinale a fost însă contra Franţei, ţara gazdă. Deşi au deschis scorul prin Suker, croaţii s-au văzut imediat egalati de Lillian Thuram. Acelaşi fundaş dreapta francez avea să înscrie golul decisiv cu 20 de minute înainte de final şi să spulbere visul croat. Eliminaţi în semifinale, croaţii şi-au îndulcit amarul cu o victorie spectaculoasă în meciul pentru locul trei. A fost 2-1 pentru Croaţia în fata Olandei, Prosinecki şi Davor Suker marcând golurile unei victorii istorice. Croatul Davor Suker a fost desemnat golgeter al competiţiei cu şase reuşite, fiind inclus şi în echipa ideală a turneului.

Peste patru ani, croaţii s-au calificat din nou la Campionatul Mondial din Coreea de Sud şi Japonia. Cu Mirko Jozic pe bancă, aceştia n-au mai repetat performanţa entuziasmantă din Franţa şi au ratat calificarea dintr-o grupă cu Mexic, Italia şi Ecuador. Deşi au pierdut contra Mexicului primul meci, croaţii s-au adunat repede şi au învins Italia în meciul doi cu 2-1, goluri Ivica Olic şi Milan Rapajic. Uimitor însă, în ultimul meci din grupă au cedat în faţa ecuadorienilor, 0-1, şi au ratat prezenţa în optimile de finală.

Cu o generaţie nouă, Croaţia s-a prezentat şi la Mondialul din 2006, Germania. Antrenată de Zlatko Kranjcar, naţionala croată a ratat şi aici şansa de a impresiona. După 0-1 contra Braziliei, Croaţia a remizat cu doi adversari inferiori valoric. A fost 0-0 cu Japonia şi 2-2 contra Australiei (goluri Srna şi Niko Kovac), prea puţin pentru a obţine biletele de calificare pentru faza optimilor de finală.

Cum în 2010 Croaţia a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Africa de Sud, calificarea obţinută anul acesta la Mondialul Brazilian oferă a patra şansă pentru Croaţia de a juca la un turneu final. Pregatită de fostul internaţional Niko Kovac, Croaţia are o serie de jucători foarte valoroşi, în frunte cu starurile de la Real Madrid (Luka Modric) şi Bayern Munchen (Mario Mandzukic). Pe lângă ei, Croaţia contează pe aportul unor fotbalişti de top precum Ivan Rakitic (Sevilla), Mateo Kovacic (Internazionale Milano), Nikica Jelavic (Hull City), Ivan Perisic (WfL Wolfsburg) sau căpitanul Darijo Srna (Sakhtar Donetsk). Grupa preliminară cu Brazilia, Camerun şi Mexic se anunţă însă dificilă, croaţii urmând probabil a se lupta pentru calificare cu mexicanii şi camerunezii.


Articol scris de Florin Codreanu
8 iunie 2014

Echipe


Articole pe aceeaşi temă
Javier Chicharito Hernandez celebrând al treilea gol al MexiculuiCroaţia – Mexic 1-3. Aztecii se califică în optimi
Croaţia - Mexic din grupa A a Campionatului Mondial de Fotbal 2014 a fost unul din cele mai frumoase meciuri ale acestui turneu final.

Luka Modric, CroatiaLuka Modric este optimist înainte de meciul decisiv cu Mexic: „Avem tot ce ne trebuie pentru a câştiga”
Decarul croaţilor Luka Modric consideră ca naţionala sa poate invinge reprezentativa mexicană şi se poate califica astfel in optimile de finală ale Cupei Mondiale

Ivica Olic in Camerun-CroatiaCamerun – Croaţia 0-4. Leii africani îmblânziţi de croaţii lui Niko Kovac
Naţionala Croaţiei a invins clar reprezentativa Camerunului si păstrează şanse reale la calificarea in optimi din cadrul Grupei A de la Cupa Mondială

Yuichi Nishimura Kovac acuză arbitrajul: „O decizie ridicolă”
Selecţionerul Croaţiei, Niko Kovac, s-a arătat nemulţumit de arbitrajul meciului pierdut de echipa sa cu Brazilia la Campionatul Mondial

Neymar Brazilia – Croaţia 3-1. Brazilia debutează la Campionatul Mondial 2014 cu o victorie
Brazilia s-a impus cu scorul de 3-1 în faţa Croaţiei, prin golurile lui Neymar (2) şi Oscar, la primul meci de la Campionatul Mondial 2014

Luka Modric, CroaţiaLuka Modric încrezător în şansele Croaţiei la meciul cu Brazilia
Mijlocaşul Croaţiei, Luka Modric, este pregătit de meciul cu Brazilia, care va reprezenta debutul la Campionatul Mondial 2014