Logo Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Urmăreşte cu noi Campionatul Mondial de Fotbal 2014

Camerun – Brazilia 1-4. Brazilia trăieşte din clişee: învinge, dar nu convinge!

Brazilia a învins cu 4-1 Camerunul şi a câştigat Grupa A de la Campionatul Mondial de Fotbal. Echipa ţării gazdă va întâlni Chile în optimile de finală.


Articol scris de David Petre
24 iunie 2014

Neymar a reuşit o dublă în meciul cu Camerun

Neymar a reuşit o dublă în meciul cu Camerun

Brazilia şi-a îndeplinit primul obiectiv şi a făcut pasul spre optimile de finală ale Campionatului Mondial 2014 de pe primul loc al Grupei A. A evitat Olanda şi beneficiază de pe urma faptului că Spania s-a lăsat evitată, astfel că ţara gazdă are un culoar aparent mai larg decât se preconiza iniţial spre sferturile de finală, deşi evoluţia din teren nu o recomandă deocamdată pentru coroana mondială. Victoria confortabilă din meciul cu Camerun i-ar putea creşte încrederea pentru viitor, amănunt care ar putea conta decisiv pentru o echipă ce pare dependentă de moral.

Mondialul 2014 a adus multe surprize, însă Camerunul nu s-a numărat printre ele. Decăderea celor care cândva erau supranumiţi „Leii neîmblânziţi” era previzibilă chiar dinainte ca ei să ajungă în Brazilia. Au făcut-o cu o zi mai târziu decât era programat, din cauza unei „greve” spontane cauzate de neînţelegeri financiare cu oficialii propriei federeţii. Ceva asemănător s-a întâmplat şi la Mondialul din 2010, iar pentru africanii îmbrăcaţi în verde bilanţul a fost asemănător: zero puncte şi multe goluri încasate. Ceea ce era mai greu de prevăzut înaintea meciului cu Brazilia era faptul că africanii vor reuşi totuşi să marcheze. Au făcut-o, în faţa defensivei pe care mulţi specialişti o consideră cea mai bună din bogata istorie fotbalistică a naţionalei Selecao, încă un semn de întrebare în legătură cu trupa de azi a lui Scolari.

Ceea ce funcţionează deocamdată la Brazilia este starul Neymar. Se vede că toată echipa joacă pentru el, iar el a răsplătit până acum încrederea a zeci de milioanele de oameni. Două goluri cu Camerun îl plasează acum în fruntea clasamentului golgeterilor de la Cupa Mondială, totuşi trebuie evidenţiat faptul că africanii n-au făcut deloc eforturi în a-l bloca, lăsând spaţii largi singurului jucător de care ar fi trebuit cu adevărat să se teamă. Un alt aspect care merge este sprijinul tribunei, care în multe momente pare să poată purta Brazilia spre glorie, oricât de departe ar fi ea. Sincopele apar însă în momentele de amnezie colectivă ale băieţilor lui Scolari, care provoacă şi o tăcere de gheaţă în tribună.

După 0-0 cu Mexic, în ultimul meci din grupă Brazilia a început într-un ritm exploziv şi părea decisă să îi mănânce cu fulgi cu tot pe camerunezi. Neymar şi Hulk au creat o bună situaţie în minutul 3 dar au evidenţiat încă o dată ineficienţa lui Fred, blocat de Matip într-o poziţie din care trebuia să marcheze. Asediul s-a încheiat însă rapid: camerunezii au depăşit presiunea din debut şi au început să se apropie tot mai mult de poarta braziliană: Aboubakar a găsit un culoar de şut dar l-a ochit pe Thiago Silva deşi Julio Cesar părea bătut, acelaşi Aboubakar a pătruns periculos în minutul 13, apoi Moukandjo a executat direct în braţele portarului o lovitură liberă de la distanţă.

Deschiderea scorului a venit în urma unui moment de reverie al apărării africane, unul din multele care aveau să vină. Luiz Gustavo a furat o minge la centrul terenului, a pasat la întâlnire în suprafaţa de pedeapsă şi Neymar a sosit la timp pentru primul gol. Delir în tribune şi moment bun pentru echipa de moral a Braziliei care a încercat să lovească din nou. Acelaşi Neymar a prins un şut bun din marginea careului după o preluare acrobatică, apoi Paulinho a pătruns în stânga şi a scos mingea în faţa porţii pentru blamatul Fred, blocat de Itandje.

Brusc însă, în tribune s-a aşternut liniştea: Nyom s-a înşurubat bine pe lângă Dani Alves, a pus mingea perfect în faţa porţii de unde Matip a reluat-o în plasă cu o execuţie simplă. 1-1, era minutul 26 şi Brazilia trebuia să o ia de la capăt. A fost totuşi nevoie de încă o gafă a apărării cameruneze pentru ca lucrurile să reintre în normal: Neymar nu a întâmpinat vreo opoziţie în pătrunderea spre careul advers şi şutul său din marginea suprafeţei de pedeapsă nu i-a lăsat şanse lui Itandje. Tribuna a răsuflat uşurată, iar Brazilia a încheiat repriza cu o superbă acţiune colectivă, demnă de o potenţială campioană mondială: luminate de atingerile magice ale lui Neymar, câteva triunghiuri de pase din prima l-au adus pe Hulk faţă în faţă cu goalkeeperul camerunez, însă acesta s-a dovedit mai inspirat.

La fel ca în prima repriză, Brazilia a început agresiv şi partea secundă, dar acum golul a picat repede. L-a reuşit Fred, cum altfel decât dintr-o poziţie de ofsaid, după o pătrundere a lui Luiz Gustavo în partea stângă. Totul părea să se încheie aici, mai ales după ce Scolari l-a scos pe Neymar, prea des pus la pământ de puternicii camerunezi. O singură dată a mai fost întreruptă liniştea de pe teren, după ce în partea cealaltă Mexicul făcuse 3-0 cu Croaţia şi ameninţa locul 1 în grupă. Brazilienii au mai recuperat o minge în apropierea careului advers şi Fernandinho a marcat fără probleme din poziţie de unu la unu cu Itandje, golul în urma căruia Camerunul va împărţi cu Australia „onoarea” de a avea cea mai slabă defensivă a Campionatului Mondial.

Brazilia merge în optimi, dar în jocul său există mai multe semne de întrebare decât răspunsuri pozitive. Cu Neymar în frunte, trupa lui Scolari a încercat în unele momente să facă şi spectacol, însă publicul nu va accepta nimic altceva decât cucerirea Cupei Mondiale, până la care mai este drum lung. Primul pas este jocul cu Chile, care se va juca sâmbătă la Belo Horizonte.


Articol scris de David Petre
24 iunie 2014


Articole pe aceeaşi temă
Robin van PersieBrazilia – Olanda 0-3. Olandezii se impun în duelul pentru locul al treilea
Golurile lui van Persie, Blind şi Wijnaldum au adus victoria pentru Olanda în meciul din finala mică a Campionatului Mondial, cu Brazilia

Louis van GaalVan Gaal împotriva disputării meciului pentru locul al treilea
Selecţionerul Olandei, Louis van Gaal, nu este de acord cu disputarea meciului pentru locul al treilea la un turneu final de Campionat Mondial

Luiz Felipe ScolariScolari indecis asupra viitorului său la naţionala Braziliei
Selecţionerul Luiz Felipe Scolari a discutat despre înfrângerea Braziliei cu Germania şi viitorul său pe banca tehnică a naţionalei

David LuizDavid Luiz: „Ne cerem scuze în faţa tuturor brazilienilor”
Fundaşul David Luiz şi portarul Julio Cesar au comentat eşecul suferit de Brazilia în semifinala Campionatului Mondial, cu Germania

Romero, eroul Argentinei în semifinala Campionatului Mondial 2014 cu OlandaOlanda – Argentina 0-0 (2-4). Fotbal total… defensiv
Argentina a câştigat la loviturile de departajare meciul cu Olanda şi va înfrunta pentru a treia oară Germania într-o finală de Campionat Mondial.

Toni Kroos a reuşit cea mai rapidă dublă din istoria Campionatului Mondial de Fotbal Recorduri şi curiozităţi după Brazilia – Germania 1-7
Rezultatul neaşteptat al meciului Brazilia - Germania din semifinalele Campionatului Mondial de Fotbal 2014 a stabilit o serie de noi recorduri ale competiţiei.