Logo Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Urmăreşte cu noi Campionatul Mondial de Fotbal 2014

Argentina în istoria Cupei Mondiale la Fotbal

Participări ale naţionalei Argentinei la Campionatul Mondial de Fotbal, înaintea ediţiei găzduite de Brazilia în 2014


Articol scris de Florin Codreanu
10 iunie 2014

Argentina, campioană mondială în 1978

Argentina, campioană mondială în 1978

Una dintre favoritele turneului final din Brazilia 2014, naţionala Argentinei a reuşit în două rânduri să câştige râvnitul trofeu. Sud americanii au participat pânî în prezent la 15 din cele 19 ediţii ale Cupelor Mondiale, ratând prezenţa la turneele finale din Franţa ’38, Brazilia ’50, Elveţia ’54 şi Mexic ’70. În afara celor două trofee câştigate, selecţionata albicelestă are alte două finale disputate şi pierdute, în 1930 şi 1990. Un total de 37 de victorii pentru argentinieni şi 13 remize în 70 de jocuri oficiale la Cupa Mondială.

44 de ani lipsiti de glorie

Din 1930 şi până în 1974, Argentina a participat la şase dintre cele 11 turnee finale disputate în această perioadă. Au fost ani lipsiti de glorie pentru sud americani, care, cu excepţia Mondialului din Uruguay unde au prins finala, fie nu s-au calificat, fie au fost eliminaţi prematur din competiţie. La alte ediţii, argentinienii au decis să nu participe din diverse motive. În 1930 însă, Argentina avea o echipă solidă. În frunte cu Monti şi Stabile, selecţionata „albicelestă” a debutat cu o victorie în faţa Franţei (1-0, gol Monti), apoi a surclasat Mexic (6-3, trei goluri Stabile, două Zumelzu şi unul Varallo) şi Chile (3-1, dublă Stabile şi gol Evaristo). Calificaţi în semifinale, argentinienii s-au distrat la Montevideo cu naţionala Statelor Unite, scor 6-1 după un meci în care Peucelle şi Stabile au marcat de câte două ori, iar Monti şi Scopelli au definitivat masacrul la care au fost supuşi americanii. Favorită în faţa ţării gazdă în finala de pe Estadio Centenario din Montevideo, Argentina a pierdut, deşi la pauză conducea cu 2-1. Peucelle şi Stabile au marcat golurile argentinienilor, Guillermo Stabile fiind, de altfel, primul golgeter al unui Campionat Mondial.

Patru ani mai târziu, la Mondialul din Italia ’34, Argentina a plecat acasă după un singur meci. Învinsa la Bologna de Suedia cu 3-2 (Belis şi Galateo marcatorii „pumelor”), Argentina a fost eliminată.

În 1938, Franţa câşiga lupta pentru organizarea Cupei Mondiale învingând la vot Argentina şi Germania. În urma deciziei, Federaţia din Argentina (ca de altfel şi cea din Uruguay) a decis să nu participe, considerând că nu este corect ca un al doilea Mondial consecutiv să se dispute în Europa. A fost ultimul turneu final înaintea izbucnirii războiului, dar nici la Mondialul din 1950 Argentina n-a participat. De această dată, argentinienii s-au retras din pricina unei dispute cu Federaţia Braziliană de Fotbal. Mondialul din Elveţia ’54 a fost a treia ediţie consecutivă la care Argentina a decis să nu se prezinte. Deşi era considerată una din cele mai bune formaţii din lume alături de Ungaria, Argentina a refuzat participarea şi a permis Germaniei de Vest să cucereasca titlul mondial.

Abia în 1958 Argentina a revenit la Cupa Mondială. Cu ocazia mondialului suedez, „pumele”au răspuns prompt invintaţiei, dar n-au reuşit să depaşească faza grupelor. Învinsă la debut de campioana mondială Germania de Vest cu 3-1 (gol Corbatta pentru sud americani), Argentina a reuşit să-şi câştige al doilea meci cu acelaşi scor în faţa Irlandei de Nord (goluri Corbatta, Menendez şi Avio). În ultimul meci din grupă însă, puternica echipă a Cehoslovaciei a administrat un incredibil 6-1 Argentinei (Corbatta a marcat din nou pentru „pume”) şi a trimis acasă naţionala condusă de golgeterul din anii 30, Guillermo Stabile.

Mondialul chilian a prins Argentina la fel de nepregătităm iar drumul sud-americanilor s-a oprit din nou după faza grupelor. Deşi a învins în primul meci Bulgaria cu 1-0 (gol Facundo), Argentina s-a recunoscut învinsă de Anglia 1-3 (gol Sanfilippo) şi a remizat la zero cu Ungaria. În urma acestor rezultate şi a golaverajului negativ, Argentina a fost eliminată.

Mondialul din Anglia ’66 a fost unul ceva mai bun pentru „pume”. Deşi n-a avut o generaţie de excepţie, Argentina a trecut de faza grupelor şi s-a oprit în sferturile de finală cu puţin noroc. Argentinienii treceau la debut de Spania cu 2-1 (dublă pentru Artime), remizau cu Germania de Vest (0-0) şi învingeau Elveţia cu 2-0 (Artime şi Onega). Ghinionul a făcut însă ca în sferturi să aibă ca adversar Anglia, ţara gazdă şi favorita competitiei. Geoff Hurst a marcat golul victoriei în minutul 78 şi a eliminat din nou Argentina prematur.

Fără a se califica la Mondialul Mexican ’70, Argentina a prins biletele pentru Germania 1974, acolo unde a reuşit să depăşească prima fază a grupelor. După 2-3 cu Polonia (Heredia şi Babington) şi 1-1 cu Italia (Houseman), Argentina a învins Haiti cu 4-1 (Yazalde 2, Houseman şi Ayala) şi s-a calificat pentru runda a doua. Acolo, echipa pregătită de Vladislao Cap n-a avut nicio şansă şi a pierdut categoric în faţa Olandei lui Rinus Michels (0-4) şi Braziliei (1-2, gol Brindisi), pentru ca în faţa Germaniei de Est să smulgă un egal ineficient (1-1 gol Houseman).

Naşterea şi decăderea unui zeu: Maradona şi primele două Cupe Mondiale

1978 a fost în sfârşit anul în care Argentina a organizat primul turneu final de Campionat Mondial. O ediţie disputată în 5 oraşe diferite între 1 şi 25 iunie şi care a strâns la start 16 echipe de pe cinci continente. Pregatită de Cesar Luis Menotti şi având în componenţă jucători de calibru precum Fillol, Ardiles, Kempes, Passarella, Olguin sau Houseman, Argentina a făcut meciuri excelente în faţa propriilor fani. Debutul a fost dificil, un 2-1 muncit în faţa Ungariei după golurile lui Luque şi Bertoni. A urma un succes meritat în faţa Frantei lui Michel Platini, 2-1 la Buenos Aires, goluri Daniel Passarella şi Luque, dar şi înfrângerea suferită în faţa Italiei, 0-1, gol Bettega. În grupa finală, Argentina a fost însă strălucitoare. A început printr-un 2-0 sec administrat Poloniei (dublă Mario Kempes), apoi a remizat cu Brazilia, 0-0. Într-un meci controversat, a zdrobit Peru cu 6-0 (Kempes 2, Luque 2, Houseman şi Tarantini) şi s-a calificat în finala de pe 25 iunie 1978.

În faţa Olandei, Argentina a tremurat serios. A luptat din greu şi a contat pe sprijinul celor peste 70.000 de fani, dar, cel mai important, a contat pe Mario Kempes. A fost 1-1 după 90 de minute (goluri Nanninga şi Kempes), pentru ca în prelungiri acelaşi Kempes plus Bertoni să aducă prima cupă mondială din istoria Argentinei. Kempes a devenit şi golgeterul turneului, al doilea argentinian din istorie după Stabile.

Menotti a continuat să conducă selecţionata „pumelor” şi peste patru ani în Spania, unde Argentina mergea să-şi apere titlul mondial. N-a reuşit să o facă, dar a pus mâna pe un „diamant”. „Un fotbalist care pasează în versuri şi driblează ca la slalom uriaş”, asa cum scria presa spaniolă în acea vreme. Diego Armando Maradona, omul pe care mulţi îl consideră cel mai mare fotbalist din istorie, a debutat la acest turneu final şi a impresionat. Argentina în schimb, nu. „Pumele” au pierdut chiar la debut, 0-1 cu Belgia, dar s-au revanşat apoi prin două victorii: 4-1 cu Ungaria (Maradona 2, Bertoni şi Ardiles) şi 2-0 cu El Salvador (Pasarella şi Bertoni). În runda a doua însă, Argentina a avut parte de „grupa de foc”. Italia şi Brazilia au învins fiecare echipa lui Menotti, Italia cu 2-1 (gol Pasarella), Brazilia cu 3-1 (gol Diaz). Maradona et comp plecau acasă cu gând de răzbunare.

Răzbunare care a venit în Mexic. Acolo unde Maradona a fermecat întreg mapamondul. Starul argentinian, „butoiaşul atomic” al argentinienilor, a devenit „El Pibe d’oro” peste noapte. După 3-1 cu Coreea de Sud în primul meci (Valdano 2 şi Ruggeri), Argentina a ţinut în şah Italia lui Altobelli şi a remizat 1-1 (gol Maradona). La finalul acelei confruntări, legendarul fundaş italian Antonio Cabrini spunea: „Maradona e un fotbalist total, e de ajuns o secundă de neatenţie în faţa lui şi ai pierdut meciul. N-am mai văzut un aşa fotbalist”.

Magia lui Diego a continuat. Argentina a învins Bulgaria cu 2-0 (Valdao şi Burruchaga) şi s-a calificat în faza următoare. În optimi Pasculli a marcat golul calificării în faţa Uruguayului, iar de-aici misiunea „pumelor” a fost simplă. Geniul lui Maradona a lovit fulgerător ca un trăznet aprins în toiul nopţii şi menit să lumineze lumea. Diego a învins singur Anglia marcând de două ori în 5 minute. Prima dată a înscris printr-o deviere invinzibilă cu mâna (acea deviere rămasă în istorie drept „mâna lui Dumnezeu”), apoi a înscris probabil cel mai frumos gol din istoria Cupei Mondiale: Hector Enrique îi pasează lui Maradona, aflat la 70 de metri de poarta Angliei, Maradona se lanseaza într-o cursă de peste 60 de metri şi în zece secunde de driblinguri letale îi lasă în spate pe Beardsley, Reid, Butcher (de două ori) şi Fenwick, învingându-l pe Peter Shilton. După acest meci împotriva puternicei naţionale engleze, presa internaţională era la picioarele lui Maradona, iar colegii săi îşi mărturiseau norocul de a-i fi contemporani zeului. Argentina s-a răzbunat în semifinale pe Belgia şi a eliminat-o după alte două goluri marcate de Maradona (2-0 la Mexico City). Finala cu Germania de Vest a fost disputată şi intensă, dar zeul fotbalului nu putea trimite trofeul spre altă echipă decât spre cea a lui Maradona. Brown, Valdano şi Burruchaga au marcat golurile unui 3-2 care aducea al doilea titlu mondial Argentinei. Maradona a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului.

În 1990, declinul starului argentinian începuse. În 1994 era deja complet, Maradona fiind depistat pozitiv pe parcursul World Cup 94. Debutul la Coppa del Mondo a fost unul amar pentru argentinieni: 0-1 în faţa Camerunului, dar Argentina a reuşit să se califice apoi după 2-0 cu URSS (goluri Troglio şi Burruchaga) şi 1-1 (gol Monzon) cu România. În optimi Argentina şi-a învins marea rivală, Brazilia, scor 1-0 după golul marcat de Caniggia într-un nou meci senzaţie făcut de Maradona. Sferturile au fost grele pentru „pume”, care au avut nevoie de penaltyuri pentru a trece de Iugoslavia. Tot la lovituri de departajare s-a ajuns şi în semifinala cu Italia. În meciul jucat la Napoli, oraşul unde juca Maradona pentru echipa locală, publicul a trăit un sentiment unic. Cei peste 55.000 de spectatori erau împărţiţi: italieni şi italienii lui Maradona. El Pibe d’oro a jucat acasă şi s-a calificat în finala cu Germania alături de Argentina după ce a eliminat Italia la penaltyuri. N-a fost tristeţe pe San Paolo, pentru că idolul local era fericit. Se spune ca dacă finala mondială se juca tot la Napoli, Argentina mai avea un titlu mondial. S-a jucat însă la Roma şi Germania a cucerit titlul mondial după un penalty transformat în minutul 86 de Brehme.

Maradona a fost în echipa ideala a turneului şi îşi aştepta linistit declinul. 1994 a reprezentat ultima sa participare la un turneu final, după ce jucase în 1982, 1986 şi 1990. Depistat pozitiv cu efedrină , Diego a jucat cu Grecia, meci în care a şi marcat (a fost 4-0 pentru „pume”, trei goluri Batistuta) şi cu Nigeria (2-1, dublă Caniggia). La primul meci fără Diego, Argentina s-a înclinat în faţa Bulgariei, 0-2, pentru ca în optimi cu România, cu Diego în tribune din nou, Hagi et comp să trimită acasă Argentina, scor 3-2 pentru români (goluri Balbo şi Batistuta). A fost sfârşitul unei epoci şi sfarşitul celui mai mare fotbalist văzut vreodată: El Pibe d’oro, Maradona.

Veşnic favoriţi, mereu eliminaţi

Argentina a avut şi după retragerea lui Maradona generaţii fantastice de jucători. Mereu considerată între favorite, selecţionata albicelestă a ieşit fie în faza sferturilor, fie nu s-a calificat din grupă la Mondialele care au urmat. În 1998, cu Batistuta, Ortega, Veron, Zanetti sau Claudio Lopez, „pumele” au pornit furtunos: 1-0 cu Japonia (gol Batistuta), 5-0 cu Jamaica (triplă Batistuta şi dublă Ortega), 1-0 cu Croaţia (gol Pineda), apoi calificare în sferturi după un meci fantastic în optimi cu Anglia 2-2 (Batistuta şi Zanetti) şi 4-3 după executarea loviturilor de departajare. Din nou specialiştii mizau pe Argentina, dar Olanda a fost echipa care a încheiat visul argentinian din 98, după un 2-1 la Marsilia (gol Piojo Lopez pentru Argentina). Patru ani mai târziu, argentinienii nu treceau de grupă la Mondialul Asiatic, după 1-0 cu Nigeria (gol Batistuta), 0-1 cu Anglia şi 1-1 cu Suedia (gol Crespo).

În 2006 în Germania, Argentina începe era Messi. Super fotbalistul de la Barcelona, văzut drept urmaşul de drept al lui Maradona, ieşea în evidenţă cu fiecare ocazie. Argentina avut o grupă extrem de dificilă pe care însă a depaşit-o fără înfrângere. A fost 2-1 la debut contra Coastei de Fildeş (Crespo şi Saviola), apoi un 6-0 cu Serbia (goluri Rodriguez 2, Cambiasso, Crespo, Tevez şi Messi) şi un 0-0 cu Olanda. Calificată în optimi, Argentina a trecut de Mexic după prelungiri cu scorul de 2-1 (Crespo şi Rodriguez), dar a pierdut în sferturi în faţa ţării gazdă, Germania, după loviturile de la unsprezece metri.

Tot în sferturi s-a oprit Argentina lui Messi şi în 2010. Cu Diego Armando Maradona pe banca tehnică şi cu urmaşul său în teren, Argentina era văzută drept favorită alături de Germania şi Brazilia la startul turneului. Selecţionata „albicelestă” a depăşit en fanfare faza grupelor după 1-0 cu Nigeria (gol Heinze), 4-1 cu Coreea de Sud (triplă Higuain) şi 2-0 cu Grecia (Demichelis şi Palermo). În optimi, Mexicul a fost pradă uşoară pentru „pume” care s-au impus cu 3-1 (dublă Tevez şi gol Higuain), dar Germania a retezat din nou speranţele sud americanilor în sferturi: un 4-0 sec la Cape Town.

În 2014, Argentina este din nou una dintre marile favorite. Cu Leo Messi ajuns la 26 de ani şi numit căpitan de Alejandro Sabella, Argentina este una dintre forţele lumii. Lotul are o serie de individualităţi de marcă, aşa cum puţine echipe se pot lăuda: Higuain (Napoli), Di Maria (Real Madrid), Aguero (Manchester City), Palacio (Inter), Mascherano (Barcelona), Lavezzi (PSG), Zabaleta (Manchester City), Lucas Biglia (Lazio) şi bineintels Messi (Barcelona). Pariorii mizează pe selecţionata „pumelor”şi în 2014. Va fi oare anul lor?


Articol scris de Florin Codreanu
10 iunie 2014

Echipe


Articole pe aceeaşi temă
Nicola RizzoliNicola Rizzoli va arbitra finala Germania – Argentina
Italianul Nicola Rizzoli a fost desemnat să conducă la centru meciul dintre Germania şi Argentina, contând pentru finala Campionatului Mondial

Romero, eroul Argentinei în semifinala Campionatului Mondial 2014 cu OlandaOlanda – Argentina 0-0 (2-4). Fotbal total… defensiv
Argentina a câştigat la loviturile de departajare meciul cu Olanda şi va înfrunta pentru a treia oară Germania într-o finală de Campionat Mondial.

Argentina a câştigat finala Campionatului Mondial 1978 în faţa Olandei, scor 3-1Olanda – Argentina, episodul 5 la Campionatul Mondial de Fotbal
Argentina a câştigat o singură dată în faţa Olandei, dar a făcut-o în momentul oportun: finala Campionatului Mondial de Fotbal din 1978.

Gonzalo HiguainHiguain încântat după primul gol pentru Argentina la Campionatul Mondial
Argentinianul Gonzalo Higuain a marcat primul său gol de la Campionatul Mondial din Brazilia în victoria cu Belgia din sferturile de finală

Gonzalo Higuain a marcat unicul gol al meciului Argentina - Belgia 1-0Argentina – Belgia 1-0. Al treilea magnific iese la rampă
Golul din minutul 8 al lui Gonzalo Higuain a fost suficient pentru ca Argentina să se impună în faţa Belgiei în sferturile Campionatului Mondial 2014.

Eden HazardHazard: „Putem învinge Argentina dacă îl blocăm pe Messi”
Eden Hazard îl indică pe Lionel Messi ca principalul pericol pentru Belgia în meciul cu Argentina din sferturile de finala ale Campionatului Mondial