Logo Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Campionatul Mondial de Fotbal 2014
Urmăreşte cu noi Campionatul Mondial de Fotbal 2014

Alberto Zaccheroni a demisionat de la naţionala Japoniei

Alberto Zaccheroni renunţă la funcţia de selecţioner al naţionalei Japoniei după eliminarea din faza grupelor la Campionatul Mondial


Articol scris de Răzvan Mitacu
27 iunie 2014

Alberto Zaccheroni

Alberto Zaccheroni

Antrenorul italian Alberto Zaccheroni a confirmat că nu va mai continua pe banca tehnică a echipei naţionale a Japoniei, după ce şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru eliminarea prematură a campioanei Asiei de la Campionatul Mondial din Brazilia.

O categorică înfrângere cu scorul de 4-1 suferită marţi seara în faţa reprezentativei statului Columbia a consfinţit eliminarea Japoniei, care a încheiat pe ultimul loc în grupa C a Campionatului Mondial, cu un singur punct, după ce a fost învinsă de Coasta de Fildeş în primul meci de la turneul final, iar apoi a remizat, scor 0-0, în compania unei echipe a Greciei care din minutul 38 a evoluat în inferioritate numerică după eliminarea experimentatului mijlocaş Konstantinos Katsouranis.

Zaccheroni, fost antrenor la AC Milan, Lazio şi Juventus, a demisionat în cursul zilei de miercuri şi a declarat: „Eu sunt cel care a decis tactica şi stilul de joc, aşadar îmi asum întreaga responsabilitate. În această după amiază la prânz ne-am întâlnit cu toţii şi le-am mulţumit tuturor celor care au susţinut echipa. Vreau să precizez că aş alege exact aceeaşi echipă şi acelaşi staff încă o dată, dacă ar exista posibilitatea.” – afirmă tehnicianul italian.

Alberto Zaccheroni a preluat Japonia în august 2010, iar la primul meci ca antrenor, niponii au reuşit o victorie istorică, scor 1-0 cu Argentina. Prima competiţie majoră la care a participat a fost Cupa Asiei în 2011, turneu câştigat de Japonia pentru a patra oară în istorie, graţie victoriei din finala cu Australia (1-0). Sub comanda sa Japonia a devenit prima naţională care a obţinut matematic calificarea la Campionatul Mondial 2014, după un succes cu Australia înregistrat pe 4 iunie 2013, în Saitama.


Articol scris de Răzvan Mitacu
27 iunie 2014

Echipe


Articole pe aceeaşi temă
Alberto ZaccheroniAlberto Zaccheroni a demisionat de la naţionala Japoniei
Alberto Zaccheroni renunţă la funcţia de selecţioner al naţionalei Japoniei după eliminarea din faza grupelor la Campionatul Mondial

James Rodriguez a fost omul decisiv al ColumbieiJaponia – Columbia 1-4. Spectacol oferit de către James Rodriguez
Meciul Japonia - Columbia, din grupa C a Campionatului Mondial de Fotbal 2014, a fost departe de a le da emoţii sud-americanilor.

Giorgios Samaras în duel cu Yoshito OkuboJaponia – Grecia 0-0. Un nou meci greu digerabil
Japonia - Grecia, din grupa C a Campionatului Mondial de Fotbal 2014, a fost o nouă pledoarie negativă la adresa fotbalului.

Golul lui Gervinho a adus Coastei de Fildeş 3 puncte în meciul cu JaponiaCoasta de Fildeş – Japonia 2-1. Elefanţii, mai puternici decât samuraii
Intrarea lui Didier Drogba a fost providenţială pentru Coasta de Fildeş, care a întors în repriza secundă scorul împotriva Japoniei în meciul din Grupa C a Mondialului brazilian

Maya Yoshida, JaponiaMaya Yoshida: „Sper să depăşim performanţa de acum patru ani”
Fundaşul naţionalei Japoniei povesteşte despre dorinţa de a participa la Campionatul Mondial de Fotbal 2014 şi despre rezultatele la care se aşteaptă.

Campionatul Mondial de Fotbal 2014, Grupa CAnaliza Grupei C la Cupa Mondială 2014
Columbia, Coasta de Fildeş, Japonia şi Grecia se vor lupta pentru calificare în Grupa C a Campionatului Mondial de Fotbal 2014